Reacțiile Cristinei Neagu după ce a aflat că România va înfrunta Cehia în optimi: „Meciul ne poate trimite în 1-8 și este cel mai important de la acest Campionat Mondial”. Marea victorie a României după partida cu Franța

Redactor:
Marius Hutu
Reacțiile Cristinei Neagu după ce a aflat că România va înfrunta Cehia în optimi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristina Neagu nu a jucat nicio secundă în partida cu Franța (scor 26-17). A fost evident încă de la încălzire faptul că ea va fi menajată. Căpitanul echipei naționale a câștigat o zi în plus de odihnă pentru partea a doua a competiției și poate acest lucru a fost poate mai important decât un succes în fața Franței, care ar fi contat doar la palmares. Imediat după România – Franța, Cristina a vorbit despre confruntarea cu Cehia din optimile de finală, care va avea loc duminică sau luni, o decizie în acest sens urmând să fie luată de IHF în această seară.

„Întâlnim Cehia, așa la prima vedere am spune că este bine pentru noi. Însă la ce meciuri a jucat Cehia la acest Campionat Mondial, ne așteaptă un meci extrem de greu. Nu pot spune că este un adversar pe care ni l-am dorit neapărat, știam doar că după rezultatul de egalitate dintre Spania și Franța, care ne-a și asigurat locul 1 în grupă, opțiunile rămase erau Ungaria sau Cehia. Gata, nu ne mai gândim ce s-a întâmplat azi. De acum, toate gândurile noastre se îndreaptă spre Cehia și este meciul cel mai important de la Campionatul Mondial”, a declarat Cristina Neagu.

Interul stânga și-ar dori ca meciul România – Cehia să fie programat luni: „Dacă s-ar juca atunci, ar fi și mai bine, pentru că am câștiga o zi în plus de pauză, de antrenament”.

Cristina Neagu consideră că această zi de odihnă, de la meciul cu Franța, a venit foarte bine pentru ea și jucătoarele care au evoluat mai mult în zilele trecute: „A fost bine pentru că a fost o competiție grea până în momentul de față. Am jucat în 7-8 jucătoare patru meciuri consecutive și am fost și suntem foarte obosite, astfel că ne-a prins bine o zi de pauză. Mâine călătorim deja la Leipzig și toate gândurile spre Cehia”.

  • „Meciul cu Cehia ne poate trimite în 1-8 și este cel mai important de la acest Campionat Mondial”, Cristina Neagu

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×